Factorul de creștere asemănător insulinei 2 (IGF2) este un hormon proteic cunoscut că reglează proliferarea celulară, creştere, migrație, diferențiere și supraviețuire. Gena este imprimată parental în sensul că transcrierile sunt aproape exclusiv derivate din alela paternă. Pierderea imprimării genei IGF2 este o observație recurentă în tulburările de creștere care combină creșterea excesivă cu o varietate de tumori maligne.. În plus, S-a propus ca IGF2 să joace un rol în dezvoltarea unei varietăți de cancere aparent neînrudite care joacă un rol important în medicina geriatrică., de ex. cancer de san, cancer de colon și cancer pulmonar. In sfarsit, IGF2 a fost implicat în bolile cardiovasculare, din moment ce, de exemplu, S-a demonstrat că IGF2 influențează dimensiunea leziunilor aterosclerotice.
IGF2 este un factor crucial pentru reglarea proliferării celulare, creştere, migrație, diferențiere și supraviețuire. IGF2 (precum și IGF1) interactioneaza cu mai multi receptori si proteine de legare pentru a-si exercita actiunile. Se leagă de tipul IGF fără semnalizare 2 receptor (IGF2R) cu mare afinitate. Acest receptor este omolog manoză-6-fosfat independent de cationi (M6P) receptor. IGF2 se poate lega, de asemenea, la diferiți receptori de semnalizare, precum tipul IGF 1 receptor (IGF1R) și receptorul de insulină, deşi cu afinitate mai mică, deși o versiune splicedă alternativ a receptorului de insulină, numită izoforma A a receptorului de insulină, poate lega IGF2 cu afinitate mai mare.
Atât IGF1 cât și IGF2 sunt prezenți în circulație și pot fi detectați cu ușurință în plasmă. După cum ar putea fi prezis din modelul de sinteză, nivelurile circulante de IGF1 cresc in timpul vietii juvenile si apoi scad dupa pubertate, în timp ce nivelurile circulante de IGF2 sunt cele mai ridicate în circulația fetală. IGF-urile circulante sunt în mare parte asociate cu 6 proteine de legare special concepute (IGFBP-uri) care prezintă țesut- și expresia specifică etapei. In vitro, toate IGFBP-urile inhibă activitatea biologică a IGF-urilor, sugerând că o parte a funcției lor poate fi de a restricționa disponibilitatea IGF-urilor biologic active
